Ilustrație articol: Octav Ganea, Inquam Photos
În al doilea an ca student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București am avut de analizat, la materia ”Deontologie”, un caz în care a generat controverse privind respectarea principiilor după care se ghidează jurnalistul când profesează, sau un caz când deontologia profesională a fost încălcată.
Am ales ”confruntarea” dintre Cătălin Tolontan și Raed Arafat pentru că este un subiect provocator, mai mulți jurnaliști cu reputație au avut opinii diferite despre acest subiect.
Am primit nota maximă pentru această analiză, însă asta nu înseamnă neapărat că am dreptate, doar că mi-am argumentat temeinic punctul de vedere.
CONTEXT
Chiar de la începutul pandemiei de coronavirus în România jurnaliștii de la ziarul Libertatea s-au impus în fruntea cursei informării populației, fiind în majoritatea cazurilor primii care ofereau publicului informații noi.
Sentimentul meu atunci când citeam presa era, de cele mai multe ori, că Libertatea furnizează subiecte, iar alte ziare, publicații online și televiziuni construiesc materiale plecând de la subiectele aduse în atenția publică de jurnaliștii de la Libertatea.
FAPTE
Pe 20 martie 2020, în timpul stării de urgență, Libertatea a publicat un articol ce conținea un draft al unui document ce se afla în lucru în cadrul Grupului de Comunicare Strategică. În draft erau prevăzute primele măsuri de restricționare a circulației, românilor urmând să le fie interzis, cu câteva excepții, dreptul de a părăsi locuințele.
Draftul a fost prezentat corect de Libertatea, atât în titlu cât și în articol: se specifica clar că este un draft, un document propus, aflat încă în lucru și care nu fusese încă aprobat.
Inclusiv în textul anexat distribuirii pe facebook a articolului, Cătălin Tolontan specifică clar că ”forma nu este finală, rămâne de văzut dacă Guvernul o va modifica și când va decide să intre în vigoare.”
Raed Arafat a publicat imediat o reacție pe facebook la publicarea drafului, rugând populația ”să nu ia în considerare nimic din ce se publică în spațiul public până nu este adoptat și explicat de autorități.”
Raed Arafat a specificat și că ”proiectul răspândit recent este doar un proiect care nu este adoptat și care cu siguranță poate suferi încă multe modificari.”
Arafat încheie mesajul său cu o opinie și cu o constatare: ”din păcate iresponsabilitatea persoanei care a făcut acest proiect public când acesta este încă pe masa discuțiilor este una evidentă, inducand populația în eroare și panică fără rost și împiedicând un proces de consultare să fie finalizat corect și în liniște”.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că ”la nivelul Ministerul Afacerilor Interne s-a luat decizia sesizării organelor de cercetare penală pentru infracțiunea de divulgare fără drept a unor informații care nu sunt destinate publicității” și că ”Inspectoratul General al Poliției Române a sesizat DIICOT cu privire la săvârșirea infracțiunii de distribuire de informații nedestinate publicității, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 304 Cod Penal, faptă pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.”
Mai mulți jurnaliști au reacționat exprimându-și dezaprobarea față de decizia echipei Libertatea de a publica draftul. Voi menționa reacția lui Moise Guran și pe cea a lui Cristian Tudor Popescu.
Moise Guran a scris pe facebook:
”Am un gând de bine pentru jurnaliștii care, disperați probabil după trafic, au ignorat regimul stării de urgență și au pus în circulație pe internet documentul-draft al Grupului de suport tehnico-științific:
Experiența crizei economice precedente ne arată că, da, bugetele de marketing și publicitate se vor prăbuși. Pe de altă parte, aceeași experiență ne mai arată și că REPUTAȚIA este cea care va conta mult mai mult decât volumul, în bătălia pentru supraviețuire pe care media o va da în lunile și anii următori.
Ceea ce tocmai ați făcut NU vă ajută.”
Reacția lui Cristian Tudor Popescu a fost:
„Și noi, presa, avem o datorie aici, vorbesc de presa serioasă, nu de diverse foi de pripas, avem o datorie: de dragul senzaționalului, și al audienței și sub pretextul că oamenii trebuie să știe despre orice ar fi vorba. Nu! De pildă, acel draft de discuție între cei din grupul tehnic de acțiune, care nu a fost aprobat, era pur și simplu o discuție preliminară, a fost publicată de unele organisme de presă în ideea că: Iată ce am aflat noi și românii trebuie să știe ce li se pregătește! Foarte rău s-a făcut în felul acesta. Dacă un român lucrează la un proiect, la un document important, normal că are faze intermediare, până ajunge la forma finală. E deontologic?
(Doar că acest document a provocat o discuție foarte necesară despre ce urmează) Nu, a provocat panică! Eu am primit nu știu câte telefoane: E adevărat că de azi nu mai putem să ieșim din case? Oamenii n-au stat să se gândească că e un draft, s-au speriat, să ne ducem să mai rezolvăm ce se poate, să mai golim niște rafturi. Așa se întâmplă când faci astfel de gesturi iresponsabile.
Nu e adevărat (că lumea va fi pregătită atunci când se va lua decizia), aici e vorba de altceva, e vorba de a lua populația parte la decizie. Adică oamenii să știe ce gândesc autoritățile în procesul de elaborare a hotărârilor și eventual să protesteze, să nu fie de acord cu ținerea lor în casă.
Aici iar o să spun un lucru dur. În stare de urgență nu se mai procedează 100 la sută democratic. Atunci când medicii operează nu mai votează în legătură cu următoarea mișcare de bisturiu. Cine e prima mâna la bisturiu operează așa cum îl taie capul, pregătirea și valoarea lui ca medic, pentru că acolo e o stare de urgență. Nu ne mai regăsim în situația de agora, am pus acest document pe masă și ne dăm cu presupusul. Suntem într-o stare de urgență. Executivii pe care i-am ales, dacă sunt în stare acționeze eficient, bine. Dacă nu, vai de noi”
Cătălin Tolontan a publicat pe website-ul său un articol-răspuns către Raed Arafat, intitulat ” Pentru Raed Arafat: Dacă persoana din stat care a făcut public proiectul e ”iresponsabilă”, cum sunt cei care cred că pot decide pentru o țară fără ca cetățenii să afle nimic?”
Voi menționa finalul răspunsului lui Cătălin Tolontan, pentru că eu cred că exprimă perfect atitudinea pe care trebuie să o aibă jurnaliștii când profesează:
”Noi vom continua să ne facem meseria, nu vom vorbi despre surse și vom servi în continuare societatea, nu statul.”
ANALIZĂ
Esența jurnalismului este cuprinsă în ultima frază a lui Cătălin Tolontan.
În primul rând, el asigură publicul ziarului Libertatea, în același timp întreaga societate, că sursa va fi protejată. Acest mesaj denotă nu doar curaj, ci și o poziționare corectă a jurnalistului față de autoritățile statului: sursa va fi întotdeauna protejată, chiar dacă mecanismul prin care a obținut sau a ”scurs” informația nu este neapărat unul legal.
Se ridică bineînțeles întrebarea dacă un jurnalist ar trebui să publice o informație despre care știe că a fost obținută ilegal. În astfel de situații jurnalistul trebuie să analizeze cu atenție dacă publicarea servește interesului public, iar dacă răspunsul este afirmativ este datoria sa să o aducă la cunoștința publicului larg, în același timp deontologia profesională ar trebui să îl determine să protejeze cu orice preț sursa.
Un caz celebru în care a fost publicată o informație secretizată este COLLATERAL MURDER, când Wikileaks a publicat înregistrarea video de la bordul unui elicopter american, din timpul unui atac aer-sol din Bagdad, în 2007. Filmul – document secret arăta într-un mod explicit cum soldații americani, dând dovadă de incompetență crasă amestecată cu o atitudine pe care mulți au descris-o ca fiind plăcere de a ucide, deschid focul asupra unui grup în care erau și doi reporteri Reuters, ale căror aparate foto au fost confundate cu aruncătoare de grenade din cauza teleobiectivelor:
Unul dintre reporteri a fost doar rănit în primul foc, iar când în ajutorul lui au venit câteva persoane cu o dubiță, soldații americani au deschis din nou focul, l-au ucis pe reporter și au rănit copiii din dubiță.
Acesta este un caz etalon pentru a judeca dacă o informație secretizată sau care nu este destinată publicării ar trebui publicată sau nu.
Faptul că Inspectoratul General al Poliției Române a sesizat DIICOT cu privire la articolul publicat de Libertatea nu este sub nicio formă o dovadă că jurnaliștii au procedat greșit. Presa trebuie privită ca aflându-se pe picior de egalitate cu autoritățile statului, iar dreptul presei de a investiga la rândul ei autoritățile trebuie protejat.
Amintesc ca argument un alt caz de publicare de informații ”secretizate”, când Libertatea a scris despre modul în care DIICOT a acționat abuziv în cazul Gabrielei Scraba, redactor șef al redacției muzicale a Radio România. După ce GSP și tolo.ro au scris despre sumele uriașe cheltuite (din bani publici) de Ovidiu Miculescu – Directorul Radio România, acesta a făcut trei plângeri penale la DIICOT pentru a afla cine scurge ”informații secrete sau nepublice”. În urma presiunilor făcute de DIICOT Gabriela Scraba a recunoscut că ar fi fost vinovată deși nu era, informațiile respective fiind de fapt publice.
Astfel de cazuri arată de ce jurnalistul trebuie să protejeze sursa și de ce trebuie să publice informațiile, chiar dacă știe că nu au fost obținute în mod legal, atunci când publicarea lor este de interes public.
Revenind la cazul draftului, decizia de a proteja sursa este 100% corectă, iar decizia de a publica informația, chiar dacă nu a fost ”scursă” în mod legal este, la fel, 100% corectă.
Informația a fost verificată și s-a dovedit a fi adevărată.
Autoritățile au confirmat că draftul publicat era un document real, aflat în lucru.
Singura întrebare care rămâne este dacă informația servea interesului public.
Analizând majoritatea reacțiilor de dezaprobare venite de la public și de la alți jurnaliști se observă că ele au la bază 3 idei care sunt mai degrabă speculații decât argumente:
- că draftul a fost publicat doar pentru audiență
- că a fost un gest ce a sabotat eforturile statului și care putea genera panică
- că interesul public nu justifica publicarea
Le voi analiza pe rând:
1. PUBLICAREA DOAR DE DRAGUL TRAFICULUI
Publicarea ”pentru trafic” invocată de Moise Guran este doar o speculație. Libertatea avea și are oricum una dintre cele mai mari audiențe din presa online, în plus folosirea traficului ca argument este o eroare, pentru că dacă un articol este de interes public va genera adesea un număr mare de cititori.
Este adevărat că fac recorduri de audiență și materiale care nu au nicio treabă cu jurnalismul, însă acesta nu e un argument ca să nu publici o informație importantă, care probabil va aduce trafic.
Așa cum comenta și Catalin Tolontan, jurnaliștii care urmăresc doar audiența și reacțiile pozitive se apucă de altceva, de can-can, de opinii, nu fac investigații care le aduc în primul rând antipatii și procese.
2. SABOTAREA ACȚIUNILOR STATULUI
Afirmația că publicarea draftului a fost un gest de sabotare a eforturilor statului, ce putea genera panică, pleacă din start de la două idei greșite.
În primul rând, presa nu trebuie să acționeze niciodată în slujba statului, mai ales în situații de urgență, când libertățile sunt limitate și există un context favorabil abuzurilor. Dimpotrivă, exact în astfel de situații presa trebuie să fie și mai vigilentă și să avertizeze publicul în legătură cu orice acțiune a Puterii.
Conform Legii 544 este treaba autorităților să își protejeze drafturile și să aibă grijă de cetățeni, nu a presei, precizează Ioana Avădai, președinta Centrului pentru Jurnalism Independent, în acest articol despre conflictul Arafat – Tolontan.
În al doilea rând, faptul că publicarea draftului ar fi putut provoca panică este doar o speculație ce pleacă de la o premisă periculoasă pe care o voi numi ”prezumția de ignoranță”. Raționamentul din spatele acestui non-argument este că românii nu sunt în stare să facă diferența între un document în lucru și unul deja aprobat, așa că nu trebuie să îi informezi decât în momentul în care deciziile au fost aprobate în mod oficial.
În realitate, un om rațional intră în panică dacă NU mai primește informații în legătură cu intențiile Puterii, nu atunci când le primește. Este complet ilogic și foarte periculos să limitezi accesul la informație al celor care sunt capabili să înțeleagă și să utilizeze informația, argumentând cu presupunerea că alții ar putea să o interpreteze greșit.
3. LIPSA INTERESULUI PUBLIC
Interesul public era justificat chiar de starea de urgență și de modul în care acționa Puterea.
Una dintre primele decizii luate de autorități a fost să nu mai informeze populația în legătură cu evoluția cazurilor de infectare la nivel local, pe județe. Devenise imposibil ca românii să știe unde există focare sau unde era posibil să apară focare. Riscul de a te afla într-o zonă ce urma să devină focar și de a rămâne blocat în respectivul loc de restricțiille de deplasare era enorm.
Voi da un exemplu ipotetic, însă au fost cu siguranță multe persoane în această situație sau în situații asemănătoare:
Să presupunem că un cetățean care locuia și muncea într-un oraș aglomerat, dar avea și posibilitatea să se izoleze undeva la țară, sau la o casă de vacanță în timpul carantinei, ar fi putut rămâne blocat în oraș fiindcă nu era informat în legătură cu evoluția cazurilor și cu intenția autorităților de a restricționa libertatea de circulație.
Fiind prizonier într-un oraș ce urma să se transforme în focar, șansele sale de a se infecta creșteau, iar viața și sănătatea sa, precum și ale membrilor familiei, erau puse în pericol. Știind din timp ce urmează să se întâmple el ar fi putut însă să acționeze astfel încât să își protejeze familia și pe el însuși: se putea urca în mașină, pentru a pleca în locația mai sigură.
Concret, lipsa informării i-ar fi putut pune viața în pericol.
Este extrem de reconfortant să știi că, dacă autoritățile din România s-ar ascunde în China ca să pună la cale ceva fără ca populația să știe, va exista în China un jurnalist mic, ascuns într-un bob de orez, care va avertiza publicul în legătură cu ceea ce se întâmplă.
În același timp este extrem de îngrijorător numărul celor care vor ca presa să nu publice o informație decât după ce primesc documentul ”bun de tipar” de la Putere și care confundă informarea populației cu sabotajul acțiunilor autorităților.
Ultima dată când jurnaliștii Libertatea au fost acuzați că provoacă panică în timpul unei crize a fost la Colectiv, când autoritățile încercau să calmeze populația anunțând că ”au tot ce le trebuie”.
Prețul plătit ca să aflăm că nu aveau de fapt ”tot ce le trebuia” a fost mult prea mare!
No comment yet, add your voice below!