Lacrimi și râsete. Milă și dispreț. Furie și frică. Tristețe și șoc. Îngrijorare și deznădejde. Și ură, multă ură.

O parodie filmată și editată într-o seară de sâmbătă s-a mulat pe emoțiile a zeci de mii de români, viralizându-se rapid: luni dimineața filmul fusese distribuit de peste 50.000 de ori pe facebook, iar vizionările trecuseră deja de 2 milioane. Azi filmul are peste 3.200.000 de vizualizări. Iată povestea lui, pe scurt:

În metrou, în drum spre miting, înghesuit printre oamenii în alb ce se distrau ascultând o melodie lăutărească de-a lui Sandu Ciorbă pusă de unul dintre ei la difuzorul telefonului, mă tot gândeam la parodia în care trăiesc românii. După ce că au pe cap un stat așa de performant de a dus România pe podium în topurile sărăciei, șomajului, analfabetismului, accidentelor rutiere, caselor cu closet în curte, copiilor născuți din mame minore, acum mai trebuie să trăiască și beleaua „statului paralel”. De parcă nu era destul că România e vicecampioană mondială la emigrare după Siria, țară aflată în război, fiindcă fug românii ca să scape de statul impotent, acum îi mai sperie PSD-ul și pe cei rămași aici de nevoie cu năluca altui stat „paralel”. 

Ajuns în piață am trăit un sentiment interesant: eram îmbrăcat în pantaloni scurți gri și un tricou negru, fiindcă nu am vrut ca, în cazul în care sunt filmat de televiziuni, să fiu considerat participant la miting. Sunt apolitic, sau, mai bine zis, antipolitic. Tricoul negru a avut însă un efect interesant: oamenii în alb se opreau din discuții, mă analizau de sus până jos cu atenție, pe unii chiar i-am surprins că își fac semne de atenționare. 

„- Ăsta e haștagist”, a zis, la un moment dat, o doamnă din spatele meu. Am încercat să fiu cât mai natural, să zâmbesc, dar nu prea avea efect: de fiecare dată când mă opream și puneam mâna pe aparat, lumea din jur se cenzura. Nu am insistat, fiindcă nu am mers în piață să fac un film, ci din curiozitate. Aveam la mine doar Nikonul D810,  cu un obiectiv de 50mm și un microfon, pe care le-am luat pentru cazul în care vedeam vreun subiect interesant.

Am trecut prin mulțimea de oameni și m-am dus până în fața scenei, exact când a apărut și Liviu Dragnea. În timp ce îi saluta pe cei din piață, la un moment dat, privirile ni s-au întâlnit. Nu știu dacă din cauza tricoului meu negru printre atâtea cămăși albe, ori fiindcă eram fix în fața scenei, dar pot să jur că fost acolo un moment, o scânteie, ca atunci când se naște o dragoste la prima vedere. Apoi el a continuat, parcă referindu-se și la mine:

– Îi salut, de asemenea, dar cu milă, pe toți trimișii în piață ai statului paralel.

– Huooooo, huooooo, huooooo , a răspuns marea de oameni în alb.

– Civili sau nu, la ordin sau din curiozitate. Vă rog să-i salutați!

– Huooooo, huooooo, huooooo!

M-am uitat îngrijorat în jur. Două cucoane de lângă mine își modificaseră fizionomia, una ridicase din colțul gurii, într-o grimasă de dispreț amestecat cu dezgust, cealaltă ridicase din sprânceană. Ambele mă fixau cu privirile. Cocktailul acela de dispreț din discursul lui Dragnea și al celor din mulțime a trezit în mine cheful de a face un film, abia atunci am decis să fac un montaj video.

Am știut că am filmul când l-am auzit pe Liviu Dragnea spunând că albul reprezintă curățenia și că ei vor face curat după „șobolani”. Piața era deja plină de mizerie, așa că vizualizam cadrele cu lumea plecând din piața ce urma să arate ca după o tornadă ce a lovit o groapă de gunoi. Am șters acolo, pe loc, toate cadrele pe care știam că nu le voi folosi, așteptând finalul mitingului, pentru imaginile cu gunoaie, pe care urma să le suprapun discursului despre curățenie. Ironia asta a dat cel mai mare impact filmului.

Am ajuns acasă și în aceeași seară filmul era deja pe pagina mea de facebook. Mă așteptam să distreze lumea, dar aveam de gând să îl șterg a doua zi, fiindcă am și mulți prieteni pesediști printre cei de pe facebook. Uneori mi se întâmplă să scriu chestii cu tentă politică apoi le șterg, ca să nu îmi fac inutil dușmani. Când am descoperit însă a doua zi că filmul a devenit viral am decis să îl las. Simțeam un amestec de fascinație și curiozitate.

Modul în care s-a răspândit și reacțiile din comentarii au constituit o lecție interesantă pentru mine. Am înțeles că, pentru a deveni viral, un material trebuie să se muleze pe niște emoții care sunt deja virale la nivel de societate. Am văzut că multă lume l-a luat în serios, a fost preluat chiar și la TV unde a fost dat în buclă. 

Nu consider că filmul contribuie la adâncirea prăpastiei dintre cele două Românii, cum mi-au zis mulți, ci doar o evidențiază. În film apar mai mulți țigani, iar unele persoane m-au acuzat că sunt rasist, fiindcă i-am lăsat în film. E o eroare de logică: eu am filmat țigani pentru că la miting au fost și țigani. Rasism este atunci când consideri pe cineva nedemn de a apărea într-un video de la un eveniment, din cauza etniei, ori a valorilor. Prin urmare atitudinea lor denotă intoleranță, nu a mea. Un model bun de intoleranță este și Liviu Dragnea, care îi numește pe cei din opoziție „șobolani” de care țara trebuie să fie curățată.

Asta e povestea. România actuală e o parodie, mitingul a fost o parodie, la fel și acest film. 

E parodia unei parodii.

 

*** Articolul a fost publicat prima dată în REPUBLICA la scurt timp după miting.

 

No comment yet, add your voice below!


Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *