EU, JURNALIST

* Acest articol este actualizat periodic

 

În anul 2019, la vârsta de 40 de ani, am decis să urmez cursurile Facultății de Jurnalism de la Universitatea din București. A fost o decizie luată rapid, principalul motiv fiind că mi-am dorit să structurez informațiile pe care le dobândisem deja de-a lungul timpului ca autodidact și am vrut să beneficiez de experiența unor experți.

Am fost dintotdeauna pasionat de acest domeniu, pe care îl consider o cale inciantă de a explora lumea și de a-i înțelege mecanismele după care funcționează.

Prima mea activitate notabilă în jurnalism a fost realizarea documentarului Vagabond, premiat de Nikon cu premiul pentru cel mai bun proiect video în anul 2012.

Vagabond, proiectul meu ”de suflet”, este un serial despre oameni care și-au îndeplinit visurile, făcut într-un mod inedit: eu, reporterul, călătoresc prin lume în căutare de subiecte, cu o mașină, o rulotă, un aparat foto și un laptop, filmând momente din viața personajelor, apoi le editez, le traduc și le subtitrez singur.

Primul episod al acestui documentar este despre povestea vieții pilotului de raliu Claudiu David și mi-a oferit ocazia să explorez o lume fascinantă, plină de adrenalină și emoții. Filmările au fost incitante, mai ales că era prima dată când lucram la un documentar. Am filmat acasă la Claudiu, la antrenamentele de la baza sportivă Lia Manoliu, la testările medicale și la câteva curse, unde am avut privilegiul să stau pe locul copilotului, în mașina de concurs.

Thomas Diseth, Director de Imagine al Societății Norvegiene de Cinematografie și câștigătorul unui premiu Emmy, a scris despre serialul ”Vagabond”:

”Ovidiu Jelea a fost un student de-al meu la atelierul de film VSLO 2014 din Vama Veche, România. Tema atelierului de film a fost gramatica de bază a filmului și povestirea. Ca în orice limbaj, filmul are o gramatică și o sintaxă proprie. Scopul atelierului de film VSLO 2014 a fost de a-i face pe elevi să înțeleagă și să aplice aceste elemente fundamentale de bază oricărui film și să îl practice în proiectele lor de atelier VSLO.

Într-o zi, Ovidiu m-a abordat  și m-a întrebat dacă aș vrea să văd un film pe care l-a făcut. Eram cam ezitant. La urma urmei, acesta a fost un atelier de film de bază, în care se discutau lucrurile elementare. Nu mă așteptam la multe de la filmul său. A doua zi am luat micul dejun împreună. Ovidiu și-a aprins laptopul și mi-a prezentat filmul. Primul documentar al seriei sale Vagabond, filmul despre pilotul român de raliu Claudiu David.

Omleta mi s-a răcit, cafeaua mi s-a răcit, apa era deja rece, așa că m-am liniștit. Am fost copleșit. Ceea ce mi-a arătat a fost cu mult peste orice așteptări. Ovidiu Jelea este un producător de filme înnăscut. Are un nerv personal, o înțelegere și un talent dat de Dumnezeu pentru filmare, care sunt rar văzute. Ovidiu va ajunge foarte departe în lumea internațională a realizării de documentare dacă dorește asta. Ovidiu are nevoie de un producător care să-l ajute să-și consolideze filmele. Cu acest sprijin, va fi câștigător al festivalului de film și va deveni un documentarist de top, recunoscut la nivel internațional. Pentru mine este un privilegiu să-l cunosc pe Ovidiu. ”

Cuvintele lui Thomas Diseth mi-au dat curaj și, în acel moment am decis că, după ce voi încheia activitatea sportivă, mă voi dedica în totalitate jurnalismului, lucrând la proiectul meu ”de suflet”, Vagabond. 

Al doilea episod, care prezintă povestea vieții exploratorului român David Neacșu, a fost cel premiat de Nikon cu premiul pentru cel mai bun proiect video. De această dată am filmat în natură, la munte, iarna.

Episoadele 3 și patru sunt dedicate lumii sportului de performanță și îi au ca protagoniști pe campioana la karate Claudia Nițu și pe campionul la scrimă Rareș Dumitrescu. Episoadele sunt o incursiune în lumea sportului de performanță la cel mai înalt nivel. Episodul despre Rareș conține filmări fascinante de la antrenamentele conduse de campionul olimpic Mihai Covaliu, actualul președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Episodul cu numărul 5 este despre primul medic din România care a realizat o operație in utero, Hadi Rahimian. Pe lângă oportunitatea de a discuta cu Hadi teme controversate, cum ar fi avortul, episodul mi-a oferit ocazia să filmez pe viu atât o operație cât și momentul fascinant al nașterii unui copil.

Realizarea, de unul singur, a primelor episoade din acest documentar mi-a adus satisfacții enorme și m-a ajutat să învăț practic o mulțime de lucruri noi. Pentru a putea continua la un nivel cât mai înalt am decis să suspend munca la documentar cât timp mă ocup de sportul de performanță, domeniu în care sportivii antrenați de mine au obținut rezultate unice în România

Am continuat însă să activez în jurnalism și să mă specializez în cadrul Facultății de Jurnalism din cadrul Universității din București, cu obiectivul ca, după încheierea studiilor, să relansez serialul care mi-a adus atâtea satisfacții, într-o formă nouă și având o bază teoretică solidă în spate.

Am scris pentru Nikon România,, începând cu anul 2010, mai multe recenzii despre echipament destinat fotografiei, plecând de la fotoreportaje realizate cu respectivele echipamente. Câteva materiale interesante pentru amatorii de călătorii pot pot fi găsite la aceste link-uri: Nikon D300s, Nikon AW100, Nikon D810, Nikon Fisheye 16mm, Nikon D600

Reportajele de jurnalism de călătorie realizate de mine au făcut înconjurul lumii, unele dintre ele devenind virale în social media. Cele mai interesante sunt reportajele publicate pe BMWBlog.com la ACEST LINK și la  ACEST LINK și de BMWBlog.ro la ACEST LINK și la ACEST LINK, materiale preluate și de  revista oficială BMW România la ACEST LINK.

Începând cu anul 2018 am realizat mai multe reportaje sociale, câteva dintre ele putând fi vizionate la ACEST LINK, la ACEST LINK și la ACEST LINK,  

Pe website-ul Republica.ro am publicat analize despre diverse subiecte, cum ar fi  dezinformările din lumea exploratorilor polari, sau pericolele expunerii tinerilor în social media și cazul Cumpănașu, ori încercările de a profita de moartea cuiva pentru a câștiga notorietate, bani sau alt tip de avantaje, în contextul apariției curentului de opinie care are la bază ideea că, în cazul nominalizării la premiile Oscar a filmului Colectiv, s-ar fi profitat de o tragedie.

Am realizat diverse fotoreportaje la diverse evenimente, o parte dintre ele putând fi văzute pe website-ul personal în secțiunea FOTOJURNALIST, impactul lor la public fiind vizibil pe facebook, unde pozele sunt însoțite și de text, ca în cazul acestui fotoreportaj de la protestul ciobanilor din 2015.

În anul 2019 am fost angajat ca reporter de știri al postului Prima TV, pentru care am realizat materiale atât ca reporter, cum ar fi ACESTA, ACESTA  sau ACESTA, cât și ca reporter plus operator de imagine, cum ar fi ACESTA sau ACESTA. Un material viral dedicat alpinismului este ACEASTĂ ȘTIRE  despre Alex Găvan, cu care am făcut un interviu interesant și pentru postul Canal 33.

Începând din anul 2017 sunt reporter special al televiziunii Canal 33, pentru care am făcut diverse filmări, interviuri și reportaje, dar și o emisiune auto pe care am realizat-o singur în integralitate, DRIVE TEST. Canal 33 este alegerea mea pentru relansarea serialului documentar Vagabond, precum și a unei noi emisiuni despre călătorii, ambele proiecte urmând a fi demarate imediat după încheierea studiilor, în anul 2021.

Pe parcursul facultății am realizat diverse materiale, multe dintre ele fiind despre sport, cum ar fi ACEASTĂ ANCHETĂ despre un caz halucinant de dezinformări din alpinismul românesc. Ancheta a fost notată cu 10 de Emilia Șercan, care este unul dintre modelele mele din jurnalismul românesc, dar mi-a adus și primul proces, care încă este pe rol. În scurt timp voi publica o nouă anchetă la care am lucrat pe parcursul intregilor ani de studii.

În aprilie 2021 am câștigat, alături de Emanuel Voicu, primul concurs de mobile journalism din România, organizat de FJSC în parteneriat cu Deutsche Welle, ocazie cu care l-am avut ca mentor pe Miodrag Soric, chief correspondent Deutsche Welle.

Ca jurnalist, îmi promit mie și celor care vor urmări activitatea mea că  voi învăța întotdeauna de la cei mai buni din domeniu, pentru că informațiile acumulate astfel sunt inestimabile. 

Voi face tot ce e posibil ca să prezint întotdeauna doar adevărul, iar dacă voi greși vreodată îmi voi asuma greșeala. Relația cu adevărul definește caracterul unui om, iar în cazul unui jurnalist el este esențial: consider că, dacă nu ești intransigent în ceea ce privește refuzul categoric de a face compromisuri privind adevărul, nu te poți numi jurnalist.

Nu în ultimul rând, voi continua să fiu și ca jurnalist un om liber, așa cum am fost dintotdeauna.

Sunt conștient că jurnalismul este într-o perioadă de schimbare majoră, cauzată în primul rând de dispozitivele smart și de internet. Am anticipat-o, încă din anii când am lansat serialul Vagabond. Această tranziție nu mă sperie, ci mă provoacă: mă voi antrena să pot să scriu, să fotografiez, să filmez și să-mi editez singur reportajele. În acest moment învăț în cea mai bună facultate de profil din țară, care ne oferă interacțiuni cu unii dintre cei mai buni jurnaliști din România și din străinătate. Am acces la cei care fac performanță în acest domeniu și știu, din sprt, cât de importat este acest aspect.

Cred că jurnalismul poate fi cu adevărat cea mai frumoasă profesie din lume pentru o persoană care consideră că a fi la curent cu tot ceea ce se întâmplă, a cunoaște locuri noi și oameni interesanți, a învăța zilnic ceva nou și a fi permanent în mișcare reprezintă provocări. 

Știu că jurnalismul nu va însemna doar să spun poveștile unor oameni extraordinari, cum sunt cei pe care i-am cunoscut prin intermediul serialului ”Vagabond”. Viața are și părți bune, dar și părți negative, iar datoria unui jurnalist este și aceea de a fi ”câinele de pază al democrației”.

Experimentând jurnalismul de investigație am descoperit că și acesta poate oferi satisfacții, chiar dacă presupune intrarea în zone insalubre. Este satisfacția oferită de descoperirea și prezentarea adevărului și de acea maturitate care te face să simți că ți-ai lărgit și detaliat perspectiva asupra lumii. Deși mi-am cizelat în acești ani abilitatea de a ignora lucrurile negative din jur, am înțeles că este foarte important să le recunoști și să le demaști. Ignorând corupția, impostura, minciunile, nu faci altceva decât să le favorizezi.

Nu în ultimul rând, jurnalismul este un domeniu competitiv, în care am oportunitatea de a face performanță, iar acest lucru este important pentru mine, fiindcă nu pot pune energie și pasiune în proiecte sau domenii care nu presupun provocare. Am o experiență bogată în domeniul sportiv ca antrenor, dar și ca performer, știu foarte bine ce presupune performanța și cum se ajunge la ea.

Spre deosebire de sport, în care activam ca mentor pentru sportivii mei, în jurnalism pot să fiu chiar eu competitor în diverse concursuri video, foto sau cu materiale scrise, ceea ce îmi va oferi  emoții și satisfacții care mi-au lipsit în perioada de antrenorat.

În urmă cu mulți ani, când mi-am ales domeniul website-ului personal, știam exact care este menirea mea, reflectată clar de numele ales: www.borntoexplore.ro Nu știam însă atunci că una dintre căile prin care îmi voi urma destinul, explorând lumea, este jurnalismul.

No comment yet, add your voice below!


Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *